Same memories.! Damn it!

Este iarnă şi stai liniştită pe o bancă într-un parc pustiu, nimeni nu este la ora respectivă in parc. Te uiţi in jur, şi ce vezi?? Vezi câte un om, doi care se îndreptă către case zgribuliţi şi îmbrăcaţi gros, din cauza frigului de afară, vezi ultimele frunze cum cad agale asemenea unor simfonii, ceaţa care se lasă tot mai dens, şi păsările care se ascund printre copacii goi. Eşti singură, nimeni pe lângă tine care să îţi spună câteva cuvinte. Te uiţi atentă la fumul de ţigare, care te învăluie uşor şi se risipeşte in aer. E nasoală priveliştea nu?? Dar parcă nici acasă nu ai vrea să te duci; eşti sătula de acei 4 pereţi care te privesc neîncetat, muţi şi nu îţi spun nimic. Este una dintre zilele alea nasoale, când ai nevoie de cineva, să iţi vorbească, să te ia în braţe şi să îţi spună :" Hey, totul va fi bine", dar dacă observi, nu este nimeni. Şi imediat îţi fuge gândul la persoana aia de demult, care ştia ce să îţi spună, fară să ceară nimic la schimb, şi care te iubea, dar tu nu ai ştiut să o preţuieşti. L-ai lăsat să creadă că niciodată nu vei mai crede ce spun alţii şi vei avea incredere în el. Dar tu nu, ai preferat să crezi fata care te-a minţit de la început... şi aşa s-a terminat. Ai incercat să gaseşti la băiatul celălalt tot ce aveai de la el..dar nu ai găsit, oricât cautai. Aveai dreptate când ziceai că băiat ca el nu vei mai găsi aşa uşor..Şi dacă prima oară nu ai crezut, acum te-ai convins. Dar de aici şi vorba : Nu apreciezi o persoană, până in momentul când e târziu şi ai pierdut-o. Şi ai observat că ţigara s-a stins, şi te hotărăşti să pleci către casă. Te mai uiţi odată în jur, şi cu paşi repezi te îndrepţi spre locuinţă. Ajungi acasă, aceeaşi atmosferă, bunica te întâmpină cu un zâmbet pe buze, şi te întreabă ce ai făcut la şcoală, dar tu nu ai ce să îi zici...

Trece ziua, şi pui capul pe pernă, gândindu-te la ce ai făcut toată ziua, lucruri bune, şi lucruri rele.. şi observi că defapt, parcă ai trăi aceeaşi zi, zilnic.